arată tot
Medicina internă ca parte importantă a medicinii generale se ocupă cu structura şi funcţionarea diferitelor organe interne. Astfel constituie parte integrantă din multe specialităţi medicale, precum şi le corelează pe acestea între ele.
Ca medic specialist de medicină internă mă ocup nu doar de tratarea diferitelor afecţiuni, ci şi de diagnosticarea precocea acestora, precum şi de profilaxie.
Din acest punct de vedere, următoarele organe şi sisteme joacă un rol important:
Ca medic de medicină internă – medicină de familie tratez afecţiunile acestor domenii, precum şi coordonez diferitele subdomenii ale medicinii interne între ele. În anumite situaţii poate fii nevoie de transferul pacientului la un medic specializat pe un subdomeniu anume al medicinii interne.